O bacterie intestinală poate juca un rol în dezvoltarea bolii Parkinson prin faptul că duce la agregarea alfa-sinucleinei, element-cheie în patogeneza acestei maladii.
Activitatea fizică poate preveni apariţia bolii Parkinson, semnalează un studiu publicat în revista Neurology de un grup de cercetători francezi.
Pacienții români au acces la un program de diagnosticare precoce, cu până la 15 ani înainte de debutul bolii, dar și de tratament, care poate stopa sau chiar reversa demența Alzheimer.
Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a fost prezent recent la un eveniment care a avut ca tematică Boala Dravet.
Peste 10 milioane de oameni din întreaga lume suferă de aceste boli cronice ale tractului digestiv.
Ce poate pierde medicul dacă ignoră eforturile de educaţie ale pacientului? În mod cert, câteva minute, probabil două. Dar poate și salva timp, în caz că pacientul chiar se documentase bine.
Diagnosticul bolii Parkinson (BP) este stabilit pe baza anamnezei, examenului fizic și neurologic al pacientului.
Imunoterapia umorală pătrunde tot mai mult și în practica hemato-oncologică din ţara noastră.
Peste o sută de pasageri de la Aeroportul Internaţional din Sibiu şi-au testat vineri, gratuit, capacitatea de funcţionare a plămânilor, în cadrul unei campanii antifumat.
În ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara după ce au fost mușcate de căpușe.
Afectarea motorie și non-motorie din boala Parkinson necesită o ajustare inteligentă a tratamentului, în baza opţiunilor terapeutice existente, subliniază neurologii.
Compania farmaceutică americană Biogen a anunţat că a obţinut în Statele Unite o autorizare anticipată privind lansarea pe piaţă a medicamentului său Qalsody.
Vineri, 21 aprilie, a avut loc o conferință de prezentare a rezultatelor acțiunilor de screening de hepatite.
În fiecare an, la 25 aprilie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva malariei.
De mai multă vreme s-a născut în mine ideea, maturizată în convingere, că psihiatria se află într-un impas multidimensional.
Diabetul și prediabetul sunt în legătură directă cu dezvoltarea bolii ficatului gras non-alcoolic, insulinorezistenţa ducând la steatoză hepatică.
Acumularea unei anumite proteine în creier este asociată cu anumite forme de boală Parkinson, a confirmat un studiu care ar putea deschide calea către un diagnostic precoce al afecţiunii.
Nediagnosticată și netratată la timp, boala evoluează și afectează negativ atât calitatea vieții pacienților, cât și prognosticul, în cazul pacienților care ajung la forme complicate.
La 17 aprilie a fost marcată Ziua Mondială a Hemofiliei. Un om din 10.000 se naște cu hemofilie, arată statisticile recente.
Institutul Național de Sănătate Publică a transmis o informare despre bolile transmise prin vectori și despre cum pot fi prevenite acestea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe